Caterham trece pe două roți
07/11/2013
Honda RCV1000R MotoGP: 236 CP la 16.000 rpm
08/11/2013

Marquez vs. Lorenzo. Bătălia finală în MotoGP

Duminică vom afla cine este noul campion mondial la MotoGP: Marc Marquez sau Jorge Lorenzo.

Prima șansă îi aparține lui Marc Marquez, care trebuie să aibă sânge rece și să nu greșească. Variantele pentru deciderea titlului sunt următoarele:

– Dacă Lorenzo câștigă cursa, Marquez trebuie să termine măcar pe locul patru ca să devină Campion Mondial
– Dacă Lorenzo iese pe doi, Marquez are nevoie să obțină măcar locul opt, pentru a obține titlul MotoGP
– Dacă Lorenzo termină cursa pe locul trei, Marquez are nevoie măcar de locul 15
– Iar dacă Lorenzo termină mai jos de locul patru, Marquez devine automat Campion Mondial

Marq Marquez: „am aceeași mentalitate“

„Trebuie să terminăm în primii patru, iar asta nu este ușor cu toți acești băieți din MotoGP. Am aceeași mentalitate ca-n celelalte weekend-uri: fac tot ce pot Vineri, Sâmbătă, în Warm-Up și-n cursă. Vom vedea dacă ne putem lupta pentru victorie, pentru podium sau pentru câteva puncte“, a declarat Marc Marquez în conferința de presă.

Lorenzo, cu 13 puncte în urma pilotului Honda știe că se află într-o situație dificilă și mizează pe ajutorul Doctorului. „Sunt sigur că, dacă va putea, Valentino mă va ajuta, la fel cum l-aș ajuta și eu dacă s-ar găsi în aceeași situație. Cred că eu și Marc ar trebui să fim foarte mândri pentru că suntem doi spanioli care se luptă pentru titlul MotoGP. Cea mai bună strategie este să câștig cursa. Este singurul lucru pe care-l pot face“, a declarat Lorenzo.

Valentino Rossi a spus că targetul rămâne același: podiumul, iar Dani Pedrosa a negat c-ar exista ordine date de către echipa Honda și a spus că încearcă să câștige și că Marquez n-are nevoie de ajutorul său.

Marc Marquez a debutat anul acesta în MotoGP și a dominat campionatul, fiind revelația acestui sezon. Asta în ciuda faptului că a căzut la Mugello și că a fost descalificat la Phillip Island din cauza echipei sale care i-a indicat greșit când să intre la boxe.

Nici Jorge Lorenzo n-a fost lipsit de ghinion. O fractură de claviculă l-a făcut să termine cursa în lacrimi la Assen și un alt accident l-a scos din joc la Sachsenring.

[poll id=”23″]

Foto: MotoGP.com



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *