

Nuviz Head-up Display este un sistem ce poate fi montat pe orice cască moto. Se leagă la smartphone și îți arată hărți, date meteo sau cine te sună. Mai mult, știe să filmeze și să dea share pe Facebook.
Nu este primul sistem de tip Head-up Display pentru casca moto, dar pare unul dintre cele mai folositoare. În primul rând, poate fi atașat la orice cască moto integrală. Microdisplay-ul este făcut din cristale lichide pe silicon (LCOS) și ar trebui să fie destul de luminos încât să poată fi citit în orice fel de condiții. Informațiile apar în colțul dreapta-jos al căștii, pe un display transparent.
Totodată, creatorii mai spun că sistemul head-up display are o distanță de focalizare adaptată privirii în timp ce mergi cu motocicleta. Cu alte cuvinte, ochiul n-ar trebui să-și schimbe setările când citește informațiile.
Citește și:
VIDEO Skully. Casca moto cu retrovizor și Iq ridicat
Că tot am amintit de informații, iată ce arată sistemul Nuviz:
Înformațiile sunt preluate de sistem din smartphone-ul tău, printr-o aplicație. Display-ul poate fi controlat cu un dispozitiv creat pentru utilizarea cu mănușile puse, ce poate fi montat pe rezervor sau ghidon.
Deocamdată, proiectul se află în stadiul de prototip, iar creatorii caută fonduri pe kickstarter, dar l-am putea vedea în curând pe stradă. Și avem toate șansele. S-au strâns deja 189.000 de dolari pentru finanțare, peste targetul anunțat inițial.