

BMW a prezentat un nou concept de roadster echipat cu boxerul răcit pe lichid și cu o față a la „I, Robot“.
Se pare că viața vechiului boxer, răcit cu aer și ulei se apropie de final. Cel puțin asta indică noul concept prezentat de BMW Motorrad la Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2014. Este vorba de motorul de 1200 cc racit cu lichid care dezvoltă 125 cp la 7.750 rpm.
Dacă anul trecut BMW prezenta în același loc R nineT, un concept stilizat retro, acum designul este ceva mai SF. În locul farului rotund, calsic, avem o față full LED, plată, ce aduce a cyborg.
Subcadrul, prizele de aer din lateral, secțiunile ce acoperă zona valvelor, toate sunt din aluminiu, iar pe față avem, din nou, furcă întoarsă. BMW Concept Roadster mai are, totodată, șa monopost din piele Alacantra și un spoiler sub motor cu rol estetic și functional: găzduiește silencerul.
Deocamdată nu avem prea multe comentarii de făcut și rămâne să vedem cum va arăta produsul final. Cert e că trebuie să ne luăm adio de la vechea generație de boxer. Totodată, fiind al doilea model cu furcă întoarsă din gama R, rămâne de văzut dacă ne vom lua adio și de la suspensia telelever.